Oare spiritele incearca sa comunice cu cei ramasi in viata? Ce innseamna de fapt in viata? Daca suntem noi cei care se afla in lumea de dincolo de fapt? Ma gandesc la spirite azi deoarece in ultima vreme tot visez o prietena buna din copilarie. Cea mai buna prietena a copilariei mele de fapt… A trecut in nefiinta din cauza unui atac vascular… la numai 22 de ani…
Dupa ce am terminat clasa a 8-a drumurile noastre s-au despartit… a fost de fapt o despartire mai mult fortata… Parintii ei i-au interzis sa imi mai vorbeasca deoarece, chipurile, eu o invatam numai lucruri rele!
De fapt ea era o fire libertina; cu tot efortul lor de a o ingradi, le arata ca face ca ei, dar de fapt tot ca ea facea; avea o putere de convingere extraordinara, reusind sa le ascunda multe lucruri…
Era o fire vesela, sensibila, un copil frumos si foarte inteligent, facea fata la toate materiile, luand nota 10 pe linie: la romana, la matematica si la materii de creativitate (desen, tehnologie,
lucru manual ). Maturitatea gandirii se vedea pana si in scrisul extrem de caligrafic – inca din clasa a-5a scria precum un om mare . Atragea atentia prin vioiciunea ei, prin energia de care putea sa dea dovada un trup plapand ca al ei, prin gingasia cu care atingea orice obiect. Nu aveai cum sa nu o placi, chiar si cei invidiosi o placeau. O placeau. fete, baieti, oameni tineri, batrani. Avea foarte multi admiratori; se juca cu inimile baietilor cum dorea. Ii placea sa fie in centrul atentiei, ii placeau intrigile si aventura (a se citi a face lucruri nesabuite, a incalca reguli). Avea efect magnetic, care se intensifica parca sub jugul privirii ei de culoarea verde… Ah, cat lipseste acestei lumi…
Cum spuneam, drumurile noastre s-au despartit. Probabil se desparteau oricum, si fara interventia parintilor ei, care mi-a zis ea mai tarziu, aveau impresia ca eu ascund baieti la mine acasa – la 14 ani!!!- si ca ai mei parinti imi ingaduie acest lucru
Eu pe vremea aceea eram atat de emotiva si timida incat nu indrazneam sa privesc la un baiat, apoi sa il iau si acasa
Aceasta parere a lor despre mine cred ca s-a format pentru ca le ascundea multe lucruri, iar cand ei descopereau ce si cum, ea dadea vina pe mine… fungind de raspunderi.
In fine… Ma mai intalneam cateodata cu ea, isi gasise un anturaj la liceul unde era (ales de parinti, evident), se apucase de fumat, cica parintii i-au gasit pachetul de tigari… ea a dat vina pe noua ei "cea mai buna prietena"… auzisem zvonuri la un moment dat ca umbla prin baruri chiulind de la scoala, band bauturi tari amestecate cu nu stiu ce medicamente… asta ca sa uite de viata cruda pe care o ducea.
A plecat apoi la facultate in Franta. Iar am auzit zvonuri ca acolo s-ar fi drogat. Nu a terminat facultatea, au adus-o ai ei inapoi, s-a apucat de alta facultate aici. Iar auzisem zvonuri ca e nefericita si ca pierde vremea prin baruri, dis-de-dimineata in loc sa fie la ore…
M-am intalnit cu ea, nu am mai recunoscut-o dupa ce s-a intors inapoi in tara… Cu privirea pierduta, verdele ochilor parca sters, cu riduri si cu dintii ingalbeniti de la tigari presupun… Nu mai era vesela, numai avea vlaga, nu se mai citea viata pe chipul ei… Era nefericita…
A trecut o perioada apoi parca isi mai revenise. Se indragostise si avea iar pofta de viata. Era iar cocheta cum o stiam in scoala generala… dar parca incerca sa traiasca copilaria pe care nu a putut s-o aiba asa cum ar fi dorit ea. Fetele de facultate de varsta ei erau cochete in alt mod: incercau sa para mai mature, sa inlocuiarca vechiul ghiozdan cu genti cat mai chic, sa para cat mai doamne. Ea abia incepuse sa se simta adolescenta parca: purta fustite scurte (care nu ii erau ingaduite copil fiind) cu ciorapi lungi cu dungi si niste bocanci in picioare… cu parul tuns cu breton si prins cu doua cozi. Dar macar parea mai fericita…
In saptamana cand a intrat in coma eu nu stiam… totusi, toata saptamana numai la ea m-am gandit, nu inteleg cum, de ce…. O vedeam parca pe strada… dar nu era ea… totusi o vedeam in toate fetele care ii semanau mai mult sau mai putin, ca sa realizez cand se apropiau ca nu seamana deloc… Apoi intr-o noapte am visat ca trec pe langa blocul ei. La scara era o funda neagra – cum se pune pentru doliu. A trecut un om oarecare – un muncitor, l-am intrebat: "Cine a murit". El mi-a raspuns: "Fiica mea". Dar acel om nu semana nici pe departe cu tatal ei… A doua sau a treia zi am aflat vestea – era sambata: Ea nu mai e… A stat 9 zile in coma apoi si-a dat duhul… Atunci mi-am amintit si visul ciudat pe care il avusesem cu doua zile in urma… Duminica ce a urmat nu a mai fost o zi normala pentru mine… ceva s-a rupt… desi nu mai eram prietene… La inmormantare ea era frumoasa. Mereu a fost frumoasa si in visele mele tot frumoasa este!
In noaptea de dupa inmormantare am visat-o. Era intr-o lumina colorata era vesela, parca imi spunea ca e fericita acolo.
Apoi a murit bunicul meu… Eu nu l-am cunoscut niciodata (o singura data l-am vazut, cand aveam 4 ani, la nunta unui unchi), nu m-a marcat moartea sa foarte tare. Dar ciudat este ca si pe el l-am visat, l-am intrebat cum e acolo. El imi aparea intr-o lumina gri si mi-a raspuns parca: Nu prea bine. Ciudat este ca am vrut sa ii pun pomelnic bunicului si nu imi aminteam decat numele de familie… abia dupa ce am iesit din biserica mi-am amintit si numele mic: Grigore (Dumnezeu sa-l ierte!)
Am mai visat-o de cateva ori pe
D. Intr-o noapte parca i-am zis in somnul meu: De ce nu ma lasi in pace? Odihneste-te unde esti, nu ma mai urmari in vise!
Apoi nu am mai avut niciun vis cu ea pana azinoapte… Se facea ca parintii ei ii construisera o camera cu toate lucrurile pecare le avusese ea, un fel de muzeu… si in fundul unei sali, ca intr-un beci, ei au pus si trupul sau, trup de care ne minunam ca era intact… Am iesit din camera deoarece nu mai suportam sa o vad, si apoi mi-a aparut iar in luminile acelea colorate. Iar am intrebat-o de ce imi apare in vis? Mi-a zis ca are nevoie de iertarea mea…
Oare visele sunt rodul inchipuirii si obsesiilor noatre? In orice caz, ea va ramane mereu prietena copilariei mele si mi-o voi aminti vesela si frumoasa ca atunci, de iertat nu am de ce sa o iert, poate ca nu pot sa iert ca a plecat atat de curand dintre noi… La intalnirea de 10 ani de la terminarea scolii generale nu va fi prezenta… Dar ea nu cred ca are nicio vina. Domnul are planurile sale cu ea.
Odihneasca-se in pace toti cei care au trecut in nefiinta si sa le fie lor iertate toate pacatele!
Share on Facebook
No Comments »
Filed under: Personal
) )
.
Sper sa incep cat mai repede activitatea la noul job deoarece nu imi prieste statul acasa… Cu cat ai mai mult timp liber, cu atat lenevesti mai mult… 
), iar seara am avut ocazia sa urez si eu toate cele bune unui Constantin
(Formatia Partaj, versurile cantecului 
Nici anul acesta, spre rusinea mea, nu am reusit sa ajung sa vad junii 
Si nu am uitat sa imi pun o dorinta in fantana dorintelor de langa Sura 
si sa ne bucuram pur si simplu!
Nu am putut trai fara sa postez cate ceva, asa ca mi-am facut si alte conturi, pe alte bloguri… Dar m-am obisnuit prea mult cu weblog.ro. Pentru ca e romanesc, pentru ca e cel mai bun weblog din Romania, pentru ca imi permite sa aranjez in pagina poze, texte etc. cum ma duce pe mine capu’, pentru ca nu e inexpresiv precum celelalte "bloage" si nu in ultimul rand pentru ca scriu pe el de ceva vreme, m-as oftica sa imi dispara toata creatia si munca depusa atata timp
. Pacat totusi de poeziile acelea. Erau scrise de Grigore Vieru… 
